Viața ei

María de Salazar s-a născut în 1548. Registrele comunităților prin care a trecut o dau drept toledană, iar informațiile despre părinții ei variază de la un document la altul. A crescut în palatul doñei Luisa de la Cerda, văduva lui Arias Pardo de Saavedra și stăpâna din Malagón. Acolo a învățat să citească și să scrie în castiliană, a ajuns să citească latina și franceza și a dobândit o cultură umanistă pe care scrierile ei o arată în fiecare pagină.

La începutul lui 1562 a ajuns la palat Tereza de Isus, trimisă să o consoleze pe doña Luisa, și a rămas șase luni. María avea treisprezece sau paisprezece ani. Avea să-și amintească mai târziu că ea și tovarășele ei o spionau pe Tereza prin crăpăturile ușii în timp ce se ruga și atribuia acelei vizite dragostea de singurătate și exercițiul rugăciunii. A mai rămas șase ani în viața de palat. În primăvara lui 1568 Tereza s-a întors la Toledo pentru a trata întemeierea de la Malagón. María, care avea douăzeci de ani, a scris că Domnul a chemat-o atunci la viața religioasă și și-a păstrat hotărârea doi ani fără să o comunice nimănui.

A intrat în mănăstirea din Malagón la 9 mai 1570, ziua sfântului Grigore de Nazianz, și a luat numele de María de San José. A făcut profesiunea în 1571 și în acei ani a compus primele ei poezii de dăruire. În februarie 1575 Tereza a luat-o cu ea în Andaluzia. La Beas l-au cunoscut pe părintele Jerónimo Gracián, Vizitator apostolic, iar sosirea lui a schimbat cursul expediției: proiectul de la Caravaca a fost anulat, iar Tereza a plecat spre Sevilla.

La 18 mai au plecat din Beas cu șase călugărițe. Au intrat în Sevilla pe 26, după nouă zile de drum, iar în duminica Sfintei Treimi, 29 mai 1575, mănăstirea a fost întemeiată. La acel prim capitol, Tereza i-a încredințat Maríei conducerea casei; ea avea douăzeci și șapte de ani.

Tereza a părăsit Sevilla în iunie 1576 și nu a mai văzut-o pe María. De atunci și-au scris des: se păstrează peste șaizeci de scrisori ale Terezei către priora Sevillei, făcute din conducere, afecțiune și umor bun. Tereza o numește «fiica mea», îi cere să răspundă, o sfătuiește despre novice, duhovnici și rugăciune și îi cere iertare când crede că a rănit-o.

Anii 1578 și 1579 au fost cei mai grei. În plină ofensivă împotriva desculților, provincialul încălțat Diego de Cárdenas a vizitat casa și, la sfârșitul lui 1578, a destituit-o pe María. A rămas izolată în chilia ei, fără glas și fără loc, iar Tereza i-a scris să sufere și să tacă. La 1 aprilie 1579 fray Ángel de Salazar a fost numit Vicar general al desculților, iar la 28 iunie i-a redat Maríei oficiul de priora. Comunitatea a ales-o din nou în anii următori.

„După moarte ar fi ales-o ca întemeietoare, iar chiar și în viață, foarte bucuros.”

Tereza a murit la 4 octombrie 1582. Un an mai târziu, din porunca lui Gracián, María a început la Sevilla Libro de Recreaciones.

La sfârșitul lui 1584 superiorii au trimis-o la Lisabona pentru a întemeia primul Carmel desculț din Portugalia. A plecat din Sevilla la 10 decembrie cu Gracián, Antonio de Jesús și Mariano și a ajuns la Lisabona în ajunul Crăciunului. Primele zile le-a petrecut în mănăstirea dominicană Anunciada, cu călugărițele căreia a redactat Santa concordia. La 19 ianuarie 1585 comunitatea s-a instalat la San Alberto, iar la 25 aprilie María a fost aleasă priora. A primit clarisele flamande și a colaborat la constituțiile lor. În mai 1589, cu flota engleză la orizont, le-a liniștit pe surorile refugiate în castel.

După moartea Terezei, provincialul Nicolás Doria a centralizat conducerea desculților și a redus autonomia călugărițelor. María a scris priorelor și a promovat confirmarea Constituțiilor Terezei, pe care Sixtus al V-lea le-a aprobat în Breve Salvatoris din 5 iunie 1590. Punerea lor în aplicare a fost zădărnicită de moartea papei și de un breve ulterior. În 1588 i se interzisese, sub pedeapsa excomunicării, să aibă legături cu Gracián, iar la 17 februarie 1592 Gracián a fost expulzat din Ordin. Superiorii le-au atribuit amândurora o prietenie pe care ea a respins-o.

În ianuarie sau februarie 1593 a fost închisă într-o temniță cu lacăt. A stat acolo cam nouă luni, fără să vorbească cu nicio soră și cu slujba redusă la zilele de poruncă. Sursele nu documentează motivul. Din acea închidere a rezultat Carta que escribe una pobre y presa descalza, datată în Vinerea Mare, 16 aprilie 1593.

María scria cu pană sprintenă și formație clasică. Se păstrează:

• Libro de RecreacionesDialog început la Sevilla în 1583. Reunește autobiografia ei, măreția Carmelului, viața și moartea Terezei și întemeierea de la Sevilla.
• Carta de una pobre y presa descalza și Ramillete de mirraScrieri din închisoarea din 1593 și din anii următori.
• Avisos o Consejos que da una priora a otraSfaturi de conducere (1590), cu o destinatară sevillană.
• Tratado sobre la relajación religiosa și Instrucción de noviciasDatate în 1599 și 1602. Instrucción a fost tipărită în franceză în 1612.
• Poezii, scrisori și depoziția ei în procesul de canonizare al TerezeiDouăzeci și trei de poezii; depoziția a fost semnată la San Alberto la 25 august 1595.

Escritos espirituales ale ei au fost adunate într-o ediție de Simeón de la Sagrada Familia (Roma, 1979), iar Libro de Recreaciones beneficiază de o ediție cu traducere engleză de Alison Weber și Amanda Powell (2002). Cercetători precum Rafael Pascual o prezintă drept moștenitoare și transmițătoare a carismei teresiene.

Aleasă din nou priora în 1597, a condus San Alberto până în aprilie 1600. În mai 1603 l-a încurajat prin scrisoare pe Jean de Brétigny să întreprindă întemeierea Carmelului în Franța. Generalul a pus-o să fie scoasă din Lisabona înainte de sosirea francezilor. A ajuns la Talavera de la Reina cu Blanca de Jesús la 7 septembrie și, opt zile mai târziu, a primit ordinul să continue singură până la Cuerva. A murit acolo la 19 octombrie 1603, la ora nouă seara, la cincizeci și cinci de ani.

Cronica lui Belchior de Santa Ana, publicată la Lisabona la mijlocul secolului al XVII-lea, i-a dedicat peste o sută de pagini și a înfățișat-o cu aureolă de sfințenie. Gracián a considerat-o una dintre femeile de cea mai mare puritate, spirit și prudență pe care le-a cunoscut după Tereza. În 1991 Capitulul General a primit o propunere de a introduce cauza ei de beatificare, iar în decembrie 1999 Definitoriul General și-a exprimat durerea pentru pedepsele pe care ea și Ana de Jesús le suferiseră și pentru tratamentul primit în istoriografia Ordinului. Astăzi nu se știe unde este înmormântată.